Uber vs. taxi în societatea românească

Apariția unei noi forme de transport în comun pe piața românească, mai exact a serviciului UBER, ca alternativă la serviciile de taximetrie, reprezintă o situație fără precedent. Acest fapt a provocat astfel o împărțire a societății în două tabere, cei care aleg acest serviciu nou și inedit, și cei care sunt împotriva acestei forme de transport de persoane, încercând s-o anihileze. În urma analizei amănunțite pe blogurile personale ale diferiților clienți ai acestui serviciu, aflându-mă și eu la rândul meu printre aceștia,dar și a paginilor de ziar online influente, am dedus că avantajele alegerii acestei opțiuni în schimbul unui taxi tradițional, sunt într-o proporție mult mai mare.

Țin să menționez că eu folosesc serviciul Uber de aproape un an, chiar dacă de cele mai multe ori aleg să merg pe jos pentru propria sănătate, sunt destul de mulțumită de serviicile oferite de această companie. Printr-o aplicație și acces la GPS, pot observa cea mai apropiată mașină cu șofer înregistrată în baza de date a Uber. “Plata se desfășoară exclusiv prin intermediul Uber și nu personal cu șoferul. La destinație, pasagerul nu achită fizic nimic. Tariful este calculat de program în funcție de distanță, viteză și condițiile de trafic. Contravaloarea călătoriei este reținută în mod automat de pe cardul clientului prin intermediul contului de client.” ). [ONLINE] Disponibil la: https://ro.wikipedia.org/wiki/Uber_(companie) [Accesat la data de 05.09.2017].

O economie de piață sănătoasă are la bază concurența, aceasta reprezintă o chestiune necesară, iar încercarea indivizilor, a taximetriștilor și nu numai, de a o elimina, încalcă dreptul clienților de a alege cine le furnizează serviciile. Pentru a-mi susține afirmația, Confederația Operatori338771371-Infografic-Uber338771371-Infografic-Uberlor și Transportatorilor Autorizați din România sau COTAR, afirmă că  “UBER sau Bla-Bla Car sunt servicii periculoase pentru populație” [Online] Disponibil la: http://www.capital.ro/uber-sau-bla-bla-car-sunt-servicii-periculoase-pentru-populatie.html [Accesat la 07.09.2017].

Andrei Ene, unul dintre autorii articolelor de pe pagina online zona IT, o persoană ”comodă” așa cum se descrie el însuși, care folosea de cele mai multe ori serviciile de taximetre ca mijloc de rtasnport, a ales timp de o săptămână să folosească exclusiv Uber-ul, ”Am dorit sa vad care sunt diferentele intre cele doua servicii de transport, cat costa fiecare, cum functioneaza UBER in Romania si, mai ales, care dintre cele doua reprezinta un avantaj financiar pentru mine.” ). [ONLINE] Disponibil la https://zonait.tv/uber-vs-taxi-o-saptamana-de-servicii-comparate-din-buzunarul-unui-comod/ [Accesat la data de  07.09.2017].

În primul rând, acesta analizează din punct de vedere financiar cele două servicii și ajunge la concluzia că prețurile nu diferă atât de mult, iar încrederea pe care o acesta o are în momentul in care se urcă într-un Uber este considerabil mult mai mare. ” Mașinile la Uber sunt mai curate, conducatorii știu că dacă nu sunt politicoși îsi pierd pâinea și primesc rating-uri proaste care influențează la rândul lor numărul de comenzi, nu pleacă bani direct de la un utilizator la altul, iar cursele sunt atent contorizate. În Taxi te urci cu inima cat puricele și ori de cate ori ai pus posteriorul într-o mașină te întrebi dacă are sau nu maimuță!„ [Online] Disponibil la: https://zonait.tv/uber-vs-taxi-o-saptamana-de-servicii-comparate-din-buzunarul-unui-comod/  [Accesat la 07.09.2017].

În al doilea rând, o altă serie de avantaje pe care le oferă servicul Uber în detrimentul taximetrelor, sunt notorietatea și popularitatea de care se bucură într-un timp destul de scurt. A apărut acum 2 ani, iar în prezent 70 000 de utilizatori folosesc aplicația. Cei care lucrează în acest domeniu afirmă că acesta nu este singurul job, însă flexibilitatea programului și venitul în plus sunt un avantaj. 7 din 10 utilizatori comandă o cursă Uber în timpul serii sau pe timp de noapte (Studiu realizat de compania Uber împreună cu IMAS Marketing și Sondaje).  [ONLINE] Disponibil pe: http://www.startupcafe.ro/stiri-afaceri-20832349-cine-foloseste-uber-romania-cati-utilizatori-are-aplicatia-plan-local.html [Accesat la data de 08.09.2017].

Un alt avantaj, comparativ cu serviciile obișnuite de taxi, este  faptul că prin aplicație sunt oferite clienților informații de bază cu privire la identitatea șoferului, o fotografie cu acesta precum și numărul de înmatriculare al mașinii cu care urmează să te deplasezi. ”Potrivit oficialilor Uber, toţi şoferii înregistraţi în cadrul platformei sunt verificaţi individual şi respectă câteva cerinţe de bază: au peste 21 de ani, deţin permis de conducere valid, nu au cazier judiciar şi sunt proprietarii unei maşini asigurate conform legii.„ [ONLINE] Disponibil pe: http://www.automarket.ro/stiri/uber-in-romania-cat-costa-si-cum-se-foloseste-serviciul-care-transforma-60771.html [Accesat la data de 08.09.2017]. Taximetriștii din serviciile tradiționale nu dispun de evaluări de acest gen.

Un alt beneficiu considerabil este lipsa bacșișului, a răspunsului ”Nu am rest.”, și în cele din urmă timpul irosit în care clientul scotea banii cash și îi înmâna șoferului, și a micilor nemulțumiri apărute în urma întocmirii unui preț nu tocmai corect. Îmi place că nu trebuie să dai bacșiș, cel puțin dacă nu vrei. ”Te urci în mașină și te dai jos cu mâinile în buzunare și nu mai există discuții, priviri și comentarii ciudate că nu le-ai lăsat „decât 2 lei”.” [ONLINE] Disponibil pe: https://cavaleria.ro/tech/astazi-plimbat-uber-bucuresti/ [Accesat la data de 08.09.2017].

Rob Khazzam, International Launcher în cadrul companiei americane Uber, afirmă în cadrul unui interviu că acest serviciu este doar alternativă care are scopul de a proteja natura, de a reduce consumul de noxe prin această activitate de ridesharing, prin reducerea numărului de mașini raportat la șoferi. Trebuie să creăm alternative mai bune de transport. Fiecare oraş are obligaţia de a reduce traficul şi să se adapteze pe mobilitate. Noi am creat un sistem şi cooperăm cu organele legale. Dar unele legi au fost scrise în anii 70 şi nu se mai aplică în era smartphone-ului. În unele zone, statele trebuie să-şi adapteze reglementările.“ ”.” [ONLINE] Disponibil la:  http://adevarul.ro/tech/internet/uber-romania-interviu-responsabilul-extinderea-companiei-trebuie-cream-alternative-transport-legile-invechite-trebuie-adaptate 1_54edc118448e03c0fdf9cf30/index.html [Accesat la data de 08.09.2017].

În urma unui interviu luat de cei de la Vice unor șoferi Uber pentru a afla mai multe informații din perspectiva celor care lucrează în acest domeniu, au discutat și cu Lucian, freelancer, șofer Uber ocazional.

VICE: Cum apreciezi tarifele Uber, în comparație cu taxiul tradițional?
Lucian: Nu avem ce să comparăm. La același preț primești servicii mai bune.

În concluzie, dacă analizăm din punct de vedere obiectiv, serviciul Uber este nemaiîntâlnit, prețul este unul flexibil și dinamic, serviciile oferite primesc satisfacție din partea clienților, aceștia dau dovadă de respect, seriozitate, confort, prin urmare reprezintă o alegere mult mai bună în urma analizelor impresiilor clienților.

 

Lasă un comentariu